„În acest moment, la nivelul partidului nu există nicio listă a candidaților pentru alegerile europarlamentare, drept urmare nu putea fi „scos” nimeni de pe o listă care nu există. Așa cum președintele PNL a anunțat public, criteriile în baza cărora vor fi selectați candidații la alegerile europarlamentare vor fi dezbătute și adoptate în mod transparent în cadrul următorului Consiliu Național, cel mai important for statutar de decizie între congrese”, se arată în dreptul la replică al PNL.
Totodată, sursa citată precizează că informațiile nu au „legătură cu realitatea” și că „în cadrul partidului toți sunt membrii PNL, cu aceleași drepturi și obligații fără nicio altă distincție sau diferență de tratament, așa cum se sugerează în articolul menționat. În măsura în care vor considera oportună, candidatura unor membri PNL precum Mircea Hava, Gheorghe Falcă sau Vasile Blaga ar fi justificată de profilul și experiența lor politică și administrativă”.
Precizările vin după ce agenția MEDIAFAX a publicat un material, citând surse politice, potrivit cărora pe lista scurtă pentru alegerile europarlamentare se află în acest moment: Ludovic Orban, Siegfried Mureșan (venit recent din PMP), Ionel Dancă, Marian Jean Marinescu, Daniel Buda, Violeta Alexandru și Cristian Bușoi. Aceleași surse precizau că nume precum Vasile Blaga, Mircea Hava sau Gheorghe Falcă au fost scoase de pe listă.